Vineri, 22 noiembrie 2019, în incinta Camerei Notariale din mun. Chișinău a avut loc întrevederea Ambasadorului Republicii Lituania în Republica Moldova, dl Kestutis Kudzmanas cu Președintele Camerei Notariale dna Aurelia Lazu, membrii Consiliului Camerei Notariale dl Andrei Bazaochi și dna Maria Mardari, Secretarul general al Camerei Notariale dna Angela Maxim.
Discuția s-a axat pe perspectivele de dezvoltare a notariatului autohton în raport cu principiile notariatului de tip latin. Ambasadorul și-a exprimat disponibilitatea de a oferi consultație și susținere în accesarea și obținerea unor granturi europene pentru dezvoltarea Camerei Notariale, în special pentru implementarea sistemului informațional E -NOTARY pe care Camera Notarială și-l propune.
Părțile au abordat colaborarea bilaterală pe segmentul activității notariale și mai ales posibilitățile de dezvoltare și consolidare a acestor relații, în special prin schimbul de bune practici și prin organizarea programelor de training în domeniu.