NOTARUL Ţopa Inga, cu sediul biroului la adresa: mun.Străşeni, str.M.Eminescu,54, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet.Vasilache Toma, născut la 29.02.1956, IDNP 0982103336292, decedat la 08.08.2019.
Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil pentru data 09.03.2020.
În conformitate cu prevederile art.2390 alin.(2) al Codului Civil al R.M., în cazul în care moștenitorul, în termen de 3(trei) luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.