La data de 04.03.2020, în cadrul Agenției de Guvernare Electronică Președintele Camerei Notariale – Dna Lazu Aurelia, membrul Consiliului Camerei Notariale – Dl Bazaochi Andrei și Secretarul General al Camerei Notariale – Maxim Angela s-au întrunit în ședința cu reprezentanții AGE.
La ședință s-au discutat aspectele ce țin de conținutul registrelor de publicitate și completarea acestora cu datele ce urmează să fie utilizate de către notari în cadrul instrumentării procedurilor notariale.
În același timp, a fost analizată posibilitatea și strategia creării și dezvoltării Centrului Informațional Notarial, structura și obiectivele Sistemului informațional notarial.
În scopul dezvoltării Sistemului informațional notarial, Camera Notarială a Republicii Moldova și Agenția de Guvernare Electronică urmează să încheie un MEMORANDUM, în care se vor regăsi condițiile de colaborare între părțile interesate.