A fost aprobat, în lectură finală, proiectul de lege privind procedura de constatare a încălcărilor în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului și modul de aplicare a sancțiunilor, în ședința din 21 mai 2020.
Prevederile legii se aplică faptelor, acțiunilor sau inacțiunilor săvîrșite pe teritoriul Republicii Moldova, ce au ca obiect încălcarea legislației cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, de către entitățile raportoare, inclusiv notari, avocați și alți liber-profesioniști.
Legea prevede că Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor va fi organul competent atît pentru efectuarea verificării conformității pentru entitățile raportoare supravegheate de Camera Notarială, Uniunea Avocaților din Moldova, Camera de Stat pentru Supravegherea Mărcii și Ministerul Finanțelor, precum și pentru stabilirea sancțiunilor corespunzătoare pentru încălcările stabilite.
Potrivit legii, încălcări grave sunt considerate: neaplicarea corespunzătoare a măsurilor de precauție sporită, neraportarea tranzacțiilor suspecte, încălcarea prevederilor privind păstrarea datelor și a evidențelor precum și încălcarea prevederilor privind stabilirea adecvată a măsurilor de control intern de către entitățile raportoare. Documentul prevede că sancțiunile aplicate entităților raportoare, pot ajunge până la 5 milioane de euro.
Amintim, că după aprobarea în lectură finală, proiectul de lege privind procedura de constatare a încălcărilor în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului și modul de aplicare a sancțiunilor, urmează a fi promulgat și publicat în Monitorul Oficial. Conform dispozițiilor finale, legea va intra în vigoare la 6 luni din data publicării.