CEBAN MIHAIL

NOTARUL Jernovaia Tatiana, cu sediul biroului la adresa: or.Glodeni, str.Suveranităţii nr.4, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. CEBAN MIHAIL, născut la 03 octombrie 1947, IDNP 2004009073678, decedat la 06 aprilie 2019.

        Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil pentru data 30 noiembrie 2020.

        În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.

        Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta.Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.

Share on print