NOTARUL BUZU IADVIGA, cu sediul biroului la adresa: or. Florești str. V. Lupu nr. 58, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. MUNTEANU MINODORA, născută la 20 ianuarie 1937, IDNP 2001074175517, decedată la 30 decembrie 2019.
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil după expirarea termenului de 3 (trei) luni din data deschiderii dosarului succesoral.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil al Republicii Moldova, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 (trei) luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.