Notarul Şoimu Rodica, cu sediul biroului în mun. Chişinău, str. N. Zelinski, nr. 44, ap. 82, Republica Moldova, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în rezultatul decesului cet. CERNEI ION, decedat la 04.02.2020, IDNP 0971508037602.
Eliberarea Certificatului de Moştenitor este, în prealabil, programată pentru data de 15.11.2020.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 (trei)luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de către notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră, că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea. Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.