ROTARI SEMION

Notarul  Stahurschi Vasile, cu sediul biroului la adresa: mun.Chișinău, str.Mihail Kogălniceanu nr.46, of.12, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. ROTARI  SEMION, născut  la data de 19 iulie anul 1953, cetățean al Republicii Moldova, IDNP 0972202545460, care a urmat la data de 28 iunie anul 2020.

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 09 ianuarie anul 2021.

            În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

        Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta.Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Share on print