Astăzi, 13 octombrie 2020, a avut loc o ședință, în format online, de consultare a documentului de politică fiscală și vamală pentru anul 2021 propus de Ministerul Finanțelor, în partea ce vizează regimul fiscal și asigurarea socială a profesiilor liberale conexe justiției.
Capitolul 3.8 al Documentului privind măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021 aplicabil profesiilor juridice prevede majorarea contribuției la sistemul de asigurări sociale (cu menținerea acesteia în cuantum fix) de la 10 740 de lei în anul 2020 la 24 255 lei în anul 2021, cu extinderea spectrului de prestații sociale și revizuirea regimului fiscal aplicabil prin reducerea cotei impozitului pe venit de la 18% la 12%, cu permiterea la deducere doar a cheltuielilor privind salariile angajaților.
La întrevedere au participat, dl Dorel Noroc – secretar de stat al Ministerul Finanțelor, dna Nelea Rusu – secretar de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, precum și reprezentanți ai profesiilor juridice: breasla mediatorilor, administratorilor autorizați, experților judiciari. Comunitatea notarială a fost reprezentată de dna Președinte a Camerei Notariale, Lazu Aurelia și Secretarul general al Camerei Notariale, Maxim Angela.
Camera Notarială a pledat pentru uniformizarea cotei impozitului pe venit prin reducerea acesteia de la 18% la 12%, însă cu păstrarea tuturor deducerilor profesionale, pe motiv că toate cheltuielile suportate de notar sunt cerințe obligatorii prevăzute de lege și care nu se limitează la salariile angajaților. Pe segmentul asigurării sociale, s-a indicat asupra caracterului discriminatoriu și drastic a contribuției de asigurare socială propusă, așa cum profesiile liberale conexe justiției urmează a fi tratate în mod egal asemenea persoanelor fizice aflate în situații similare, iar orice tratare diferențiată trebuie justificată în mod obiectiv. Sugestiile Camerei Notariale au fost susținute și de reprezentanții mediatorilor și administratorilor autorizați, care au sugerat opțiunea excluderii deducerilor profesionale însă cu o cotă a impozitului pe venit de 4%.
Reprezentanții profesiilor liberale conexe justiției, în mod particular mediatorii și experții independenți au susținut că măsurile propuse sunt prea drastice și va determina în cele din urmă dispariția profesiei lor, fiind prea împovărătoare. Toate breslele au solicitat că obiecțiile lor să fie luate în considerare, iar ședința desfășurată să nu fie doar o formalitate pentru respectarea regulilor de elaborare a actelor normative.
Secretarul de stat responsabil pentru elaborarea politicii de stat în domeniu, dl Dorel Noroc a asigurat participanții că sugestiilor lor vor fi luate în considerare la elaborare propunerilor legislative, solicitând totodată prezentarea propunerilor de fiecare profesie juridică până pe data de 15 octombrie curent. În cele din urmă s-a convenit organizarea unei ședințe suplimentare în același format.