Morari Grigore

NOTARUL Lencuţa Iulia, cu sediul biroului la adresa: mun.Orhei, str.Vasile Mahu nr.143/1, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet.Morari Grigore, născut la 29 noiembrie anul 1949, IDNP 0981102270600, decedat la 23 mai anul 2020 (douăzeci şi trei mai anul două mii douăzeci).

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 23.01.2021 (douăzeci şi trei ianuarie anul două mii douăzeci şi unu).

În conformitate cu prevederile art.2390 alin.(2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.   Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Share on print