În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în
cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat
despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de
notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei
proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară
procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se
consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile
patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura
lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care,
potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta.Potrivit prevederilor legale, moștenitorul
răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă
obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de
moștenitor.
|