NOTARUL Lencuţa Iulia, cu sediul biroului la adresa: mun.Orhei, str.Vasile Mahu nr.143/1, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet.Coşnean Filimon, născut la 22 noiembrie anul 1939, IDNP 2001075016198, decedat la 03 aprilie, anul 2019 (trei aprilie anul două mii nouăsprezece).
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 15 ianuarie, anul 2021 (cincisprezece ianuarie anul două mii douăzeci şi unu).
În conformitate cu prevederile art.2390 alin.(2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea. Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.