PURCEL VALENTINA

Notarul Mocanu Elena, cu sediul biroului la adresa: mun. Chișinău,str. Mitropolit Varlaam nr. 65, of. 333, anunță despre deschidereaprocedurii succesorale în urma decesului cet. PURCEL VALENTINA,născut/ă la 10 decembrie 1958, IDNP 2002048004268, decedat/ă la 05aprilie 2020_._         Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată înprealabil după data de 21.03.2021, cu condiția constatării cucertitudine a faptelor necesare pentru justificarea cererii privindeliberarea certificatului.         În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil,în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în carea aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire,fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesoralădespre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu vadepune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarațiaautentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorula acceptat implicit moștenirea.         Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturilepatrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prinnatura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului saucare, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta.Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentruobligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiiledefunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.