Iliin Vitalii

NOTARUL Balaban Galia, cu sediul biroului la adresa: mun. Chișinău, str. Burebista, nr. 76, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Iliin Vitalii, născut la 15 decembrie 1949, IDNP 2005042010167, decedat la 09 septembrie 2020.

 Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată după trei luni de la data publicării.

           În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Share on print