Notarul Mocanu Elena, cu sediul biroului la adresa: mun. Chișinău,str. Mitropolit Varlaam nr. 65, of. 333, anunță despre deschidereaprocedurii succesorale în urma decesului cet. PÎSLARI NINA, născut/ăla 05.06.1949, IDNP 0960312551428, decedat la 13 decembrie 2020_._ Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată înprealabil după data de _18.06.2021_, cu condiția constatării cucertitudine a faptelor necesare pentru justificarea cererii privindeliberarea certificatului. În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil,în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în carea aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire,fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesoralădespre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu vadepune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarațiaautentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorula acceptat implicit moștenirea. Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturilepatrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prinnatura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului saucare, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta.Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentruobligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiiledefunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.
Day: 18 martie 2021
Cristev Gheorghi
NOTARUL Alexandr Arnaut, cu sediul biroului la adresa: Ceadir-Lunga str.Lenin 100, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Cristev Gheorghi, născut la 27.10.1958, IDNP 0960711977359, decedat la 12.12.2020. Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 19.06.2021 În conformitate cu prevederile art. 2390 alin....
LUCA VALERIU
NOTARUL MORARU-MELINTE IRINA, cu sediul biroului la adresa: orașul Nisporeni, str. Suveranităţii, nr. 13, ap. 31, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. LUCA VALERIU, născut la 06.12.1981, IDNP 2001024219182, decedat la 12.11.2020. Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 19.06.2021, cu condiția constatării cu...
STOIANOV IVAN
Notarul Bagrin Maria, cu sediul biroului la adresa: or. Căuşeni, bd. Mihai Eminescu, 8/63, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. STOIANOV IVAN, născut la data de 05.08.1955, IDNP 2003018003173, decedat la data de 11.12.2020. Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată după expirarea termenului de 1 (una) lunâ...
SUKIASOV EDUARD
NOTARUL Zgardan Diana, cu sediul biroului la adresa: mun. Chișinău, str. Mitropolit Varlaam, nr. 65, of. 339, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. SUKIASOV EDUARD, născut/ă la 12.07.1945, IDNP 2004003091375, decedat/ă la 05.06.2020. Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil în prealabil după data de...
MALÎI TIMOFEI
Notarul BUTUC RODICA, cu sediul biroului în mun.Cahul, pr.Republicii nr.17 A, Republica Moldova anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet.MALÎI TIMOFEI, născut la 23 noiembrie 1937, IDNP 2001015364170, decedat la 21 ianuarie 2021. Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data de 18 iunie 2021. ...
Bratunov Hristofor
NOTARUL TARLEVA IRINA, cu sediul biroului la adresa: UTA Găgăuzia, mun.Comrat, str.Pobeda, 113, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet.Bratunov Hristofor, născut/ă la 09.06.1952, IDNP2005019011492, a decedat la 04 februarie 2021. Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil pentru data după expirarea termenului de 1 lună. În...
Șașcov Ivan
NOTARUL Palii Prascovia, cu sediul biroului la adresa:mun.Bender,Varniţa, str.Tighina, nr.30, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Șașcov Ivan, născut la 26.06.1975, IDNP 2004025137037, decedat la 12.02.2021. Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil pentru data 05.05.2021. În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil,...
VEREȘCEAC NINA
NOTARUL Palii Olga, cu sediul biroului la adresa: Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Armenească, nr. 30, of. 88, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. VEREȘCEAC NINA, născută la 10 septembrie anul 1945, IDNP - 2002001024256, decedată la 21 decembrie anul 2020, cu ultimul domiciliu în Republica Moldova,...
BOBEICA MIHAIL
NOTARUL TOMIȚA ECATERINA, cu sediul biroului la adresa: or. Anenii Noi, str. Suvorov 2B, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. BOBEICA MIHAIL, născut/ă la data de 17.10.1964, număr de identificare 2005025028211, decedat/ă la data de 25.10.2020. Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată, în prealabil, pentru data de 18.06.2021, cu condiția...