Caicî Fiodor

NOTARUL Cîvîrjic Natalia,   cu sediul biroului la adresa: or.Taraclia, str.Lenin, 143/5, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Caicî Fiodor, născut  la 07 aprilie  anul 1960, IDNP 0971912395947, decedata  la data 01 iulie  anul 2021.  

Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil pentru data (01 octombrie  2021).

        În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.

        Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.

Share on print