CRAVCENCO NICOLAE

NOTARUL Bîstrițcaia Tatiana, cu sediul biroului la adresa: mun. Chișinău, str. Miron Costin 12, ap.1, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. CRAVCENCO NICOLAE, survenit la data de 26.01.2021(douăzeci și șase ianuarie anul două mii douăzeci și unu), născut la 14.12.1957, număr de identificare 0971902899400, ultimul domiciliu şi reşedinţa obişnuită a defunctului este – Republica Moldova, mun. Chișinău, bd. Moscova 2, ap. 168,

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 26.11.2021.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Share on print