LUCA MARIA

NOTARUL VIŞANU OXANA, cu sediul biroului pe adresa: mun. Orhei, str. V. Lupu, nr. 69/1, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. LUCA MARIA, născut/ă la data de 26.08.1953, IDNP: 2004027083921, decedat/ă la data de 19.07.2020.

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data de 01.03.2022, cu condiţia constatării cu certitudine de căte notar a faptelor necesare pentru justificarea cererii privind eliberarea certificatului.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, și obligaţiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Share on print