La data de 09 decembrie curent, Președintele Camerei Notariale, Dna Chirtoacă Lilia, a participat la Conferința internațională științifico-practică cu genericul „Adaptarea serviciilor publice la provocările tehnologice actuale şi la așteptările mediului de afaceri” organizată de către Agenția Servicii Publice, în parteneriat cu Academia de Studii Economice a Moldovei.
Evenimentul a fost organizat cu prilejul marcării celei de-a 30-a aniversări de la fondarea organului de înregistrare de stat (Camera Înregistrării de Stat), precum și a celei de-a 20-a aniversări de la instituirea autorității de licențiere (Camera de Licențiere).
În mesajul său, Președintele Camerei Notariale a menționat, că comunitatea notarială salută implementarea tehnologiilor informaționale, dar aceasta nu se poate face în dauna protecției dreptului de proprietate și a altor drepturi patrimoniale și nepatrimoniale. Autentificarea notarială este o garanție a securității raporturilor juridice și o condiție indispensabilă pentru prevenirea litigiilor.
Programul activității conferinței a cuprins realizări și perspective în aria dezvoltării serviciilor publice, în sensul apropierii serviciilor publice de cetățeni și business prin reinginerie și digitalizare, evoluția politicilor în domeniul licențierii, autorizărilor și certificărilor, evoluția și analiza cadrului legal asupra procedurii înregistrării de stat a persoanelor juridice, unele aspecte privind sistemul de prevenire și combatere a spălării banilor și finanțării terorismului, probleme actuale și perspective ale administrației publice și antreprenoriatului.