NOTARUL Zvonov Marina, cu sediul biroului la adresa: Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Armenească, nr. 30, of. 88, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urmă decesului cet. GHENOVA SVETLANA, decedată la 25 iulie anul 2021, numărul de identificare 2003042043592, născută la 19.06.1964, cu locul de reședința obișnuită în mun. Chișinău, str. Trandafirilor, nr. 31/5, ap. 15.
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru dată 15 aprilie anul 2022.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din dată în care a aflat despre devolutiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natură lor, sunt legate în mod inseparabil de persoană defunctului sau care potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la altă. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obigatiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.