SOFRONI ION

NOTARUL LEONID TATIAN, cu sediul biroului la adresa: or. Făleşti, str. Mihai Eminescu, nr. 9, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. SOFRONI ION, născut la 09.08.1960, IDNP 2004037042046, decedat la 25.04.2019.

Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil pentru data 20.04.2022.

            În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.         Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.

Share on print