Orugialiev Cornelia

NOTARUL Izdebschi Natalia, cu sediul biroului la adresa: mun. Chișinău, str. Gh. Asachi, 27, ap. 9, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesul lui Orugialiev Cornelia, decedată la data de 29 noiembrie 2021, născută la 31 martie 1937, numărul de identificare de stat 2001001338268.

         Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil în termen de 3 luni din data publicării prezentei informații pe site-ul Camerei Notariale.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 LUNI din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

        Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Share on print