Groita Vasile

Informație

privind deschiderea procedurii succesorale

 

 

NOTARUL Prigală Trofim, cu sediul biroului la adresa: Republica Moldova, orașul Anenii Noi, str.Chișinăului, 17, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet.Groița Vasile, născut la 13.01.1960(treisprezece ianuarie anul una mie nouă sute șaizeci), IDNP 2001074060596, decedat la 21.11.2019(douăzeci și unu noiembrie anul două mii nouăsprezece).

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 29.03.2022(douăzeci și nouă martie anul două mii douăzeci și doi).

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

 

 

Notarul Prigală Trofim

 

Share on print