BABUC SERGHEI

Notarul Kiseliova Olga, cu sediul biroului la adresa: mun. Chişinău, str. Alba Iulia, 154, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. BABUC SERGHEI, născut la data de 20.05.1963, IDNP 0971601018335, decedat la 30 decembrie 2021.

Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil după data de 17.06.2022 cu condiţia constatării cu certitudine a faptelor necesare pentru justificarea cererii privind eliberarea certificatului.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.

Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.

Share on print