Notarul CHICIUC OXANA, cu sediul biroului în mun.Cahul, str. 31 August 1989, nr. 4/V, Republica Moldova anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Kesa Petr, născut la 05.04.1949, IDNP 2011015008679, decedat la 10 noiembrie 2021. Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil pentru data de 01 iunie 2022.
In conformitate cu prevederile art.2390 alin.2 Cod Civil, în cazul în care moştenitorul în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiunea şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră со moştenitorul aceptat implicit moştenirea.
Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu exepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite dela persoană la alta.Potrivit prevederilor legale , moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.