NOTARUL, Galaju Ana, cu sediul biroului la adresa: Republica Moldova, mun. Chișinău, str. Miron Costin, nr. 7, of. 107, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Petrusenco Lidia, născută la 07 ianuarie 1941, IDNP 2001002654615, decedată la 26 iulie 2019.
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 08 iulie 2022.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.