Informație
privind deschiderea procedurii succesorale
NOTARUL Pometco Svetlana, cu sediul biroului la adresa: mun. Comrat, str. Pobeda, 111, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Melinte Grigore, născut la data de 08.02.1953, IDNP 0972501191113, decedat la data de 09.02.2022.
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 21.05.2022.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.
Moștenitor Melinte Albina.
Achitarea a fost efectuată de către notar Pometco Svetlana prin card bancar.