Teleuța Valentina

   NOTARUL Badalova Viorica, cu sediul biroului la adresa: mun.
Chișinău, bd. Cuza-Vodă, nr.30/1, of.8, anunță despre deschiderea
procedurii succesorale în urma decesului cet. Teleuța Valentina,
născut/ă la 04.11.1941, IDNP 2001075430293, decedat/ă la 09.10.2021.
        Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în
prealabil pentru data 10.06.2022.
        În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil,
în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a
aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind
informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre
inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la
notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de
renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat
implicit moștenirea.
        Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile
patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin
natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau
care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta.
Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile
masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și
obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Share on print