Notarul Mocanu Elena, cu sediul biroului la adresa: mun. Chișinău,
str. Vasile Alecsandri, nr. 80/1, anunță despre deschiderea procedurii
succesorale în urma decesului cet. DIGORI ELENA , născut/ă la 01
mai 1963, IDNP 2004027090596, decedat/ă la 24 februarie 2022_._
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în
prealabil după data de 16.08.2022, cu condiția constatării cu
certitudine a faptelor necesare pentru justificarea cererii privind
eliberarea certificatului.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil,
în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care
a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire,
fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală
despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va
depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația
autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul
a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile
patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin
natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau
care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta.
Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru
obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile
defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.