VABNIŢ LUDMILA

NOTARUL Chirtoacă Lilia, cu sediul biroului la adresa: mun.Chişinău, str.M.Kogălniceanu nr.3, ap.1, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet.VABNIŢ LUDMILA, născut la 18.12.1956, decedat la 29.08.2021, numărul de identificare 0992503015839.  

Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil în termen de 1(unu) luni din ziua publicării avizului, cu condiţia stabilirii cu certitudine a elementelor care trebuie certificate.

        În conformitate cu prevederile art.2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.

        Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.

Share on print