NOTARUL MACAR VERONICA, cu sediul biroului la adresa: mun.Hînceşti, str.Chişinău, nr.6, anunţă că la data de 24.06.2022 a fost deschisă procedura succesorală în urma decesului cet. MATVIEVICI TIMOFEI, născut la 28.02.1937, cod personal 0970103446257, decedat la data de 28.04.2022.—————————————————————————–
Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată peste 3 (trei) luni din momentul publicaţiei.——————————————————————————————————
În conformitate cu prevederile art.2390, alin.(2) din Codul Civil al R.Moldova, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.
Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.