Guțul Liubov

 

           NOTARUL Dobuleac Viorica, cu sediul biroului la adresa:Republica Moldova, or.Briceni, str.Independenței, nr.27, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Guțul Liubov, născută la 15 septembrie 1933, IDNP 2001074319320, decedată la 20 decembrie 2021.

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 10.10.2022, cu condiția constatării cu certitudine a faptelor necesare pentru justificarea cererii privind eliberarea certificatului.

În conformitate cu prevederile art.2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Share on print