ȘMALIONÎI NICOLAI

NOTARUL Danil Anghelina, cu sediul biroului la adresa: or. Dondușeni, str. Independenței, nr. 25, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet.    ȘMALIONÎI NICOLAI,    născut  la data  10 iunie 1947, IDNP    0982801115940,   decedat  la 04 aprilie  2022.

       Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data  30 septembrie 2022. 

        În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

        Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Share on print