DANU LIUBA

Notarul PURCEL LUDMILA, cu sediul pe adresa: or. Rîşcani, str. Independenţei, nr. 20, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. DANU LIUBA, născută la 03 februarie anul 1954, IDNP 2003030029656, decedată la 16 aprilie anul 2022.

Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată peste o lună din momentul publicării prezentului anunţ.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.

Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.

Share on print