FILIMANIUC VICTOR

NOTARUL PANCOVA NELLI, cu sediul biroului la adresa: mun. Chișinău, str. Miron Costin 12, ap. 1, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. FILIMANIUC VICTOR, născut/ă la data de 28.06.1943, decedat/ă la data de 30.10.2021 (treizeci octombrie anul două mii douăzeci și unu), cu ultimul domiciliu şi reşedinţa obişnuită – Republica Moldova, mun. Chișinău, bd. Moscova, nr. 9, bl. 1, ap. 29, numărul de identificare 0992209028720.
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 02.11.2022.
 În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
   Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Share on print