MELLONI NICHI

NOTARUL, CONSTANTINESCU ELENA, cu sediul biroului la adresa: mun. Chişinău, str. M.Eminescu nr. 51 of.1, anunță despre deschiderea  la 06 iulie 2022 a  procedurii succesorale notariale nr. 698102 în urma decesului  lui MELLONI NICHI, IDNP 2000042503514,  decedat la 28 ianuarie 2022, născut la 08 iunie 1951.

        Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil nu mai devreme de o lună de la publicarea anunţului în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi după îndeplinirea cerinţelor legii.

        În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

        Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Share on print