PICUNOV VLADIMIR

Notarul Elena Mocanu, cu sediul biroului la adresa: mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri nr. 80/1,  anunță despre deschiderea procedurii
succesorale în urma decesului cet. PICUNOV VLADIMIR, născut/ă la 18
decembrie 1954, IDNP 0972312011228, decedat/ă la 27 august 2022.

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil
după data de 21.01.2023, cu condiția constatării cu certitudine a
faptelor necesare pentru justificarea cererii privind eliberarea
certificatului.

        În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil,
în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care
a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire,
fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală
despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va
depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația
autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul
a acceptat implicit moștenirea.

        Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile
patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin
natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau
care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta.
Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru
obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile
defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Share on print