PERJU NATALIA

Notarul BUTUC RODICA, cu sediul biroului în mun.Cahul, pr.Republicii nr.17 A, Republica Moldova anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului  cet.PERJU NATALIA, născută la 31 iulie 1957, IDNP 2004015008439, decedată la  09 august 2021. Eliberarea  certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru  data  de 20 ianuarie 2023.

    În conformitate cu prevederile art.2390 alin.2 Cod Civil, în cazul în care moștenitorul în termen  de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiunea și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră co moștenitorul aceptat împlicit  moștenirea.

      Astfel, către  moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu exepția celor care, prin natura  lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite dela persoană la alta.Potrivit prevederilor  legale,  moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pr lângă obligațiile defunctului și obligațiile ce rezultă din calitatea de  moștenitor.

Share on print