ROȘCA TEODORA

Notarul Bicec Victor,cu sediul biroului la adresa:
Mun.Hîncești,str.31 August 5 ap.15 anunță despre deschiderea
procedurii succesorale în urma decesului  cet.ROȘCA TEODORA,15.06.1926
a.n.IDNP 2001020390643, decedat la 06.12.2011.

Eliberarea certificatului de moștenitor e planificată pe data de
02.02.2023.

În conformitate cu prevederile art.2390 al.(2) C.C.,în cazul în care
moștenitorul, în termen de trei luni din data în care a aflat despre
devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire,fiind informat de
notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea
acestei proceduri sau pe orice altă cale, nu va depune la notarul care
desfășoară procedura succesorală , declarația autentică de
renunțare la moștenire, se consideră , că moștenitorul a aceptat
implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și
obligațiile defunctului, cu exepția care prin natura lor, sunt legate
în mod inseparabil de persoana defunctului sau care potrivit legii nu
se pot transmite de la o persoană la alta.

     Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru
obligațiile masei succesorale, care includ, pe lîngă obligațiile
defunctului și obligațiilece rezultă din calitatea de moștenitor.

Share on print