NOTARUL GAVRILIUC DIANA, cu sediul biroului la adresa: or. Șoldănești, str. Păcii, nr.13B, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. ARTIN ELENA, născut (ă) la 22.02.1950, IDNP 2003047019378, decedat (ă) 24.10.2022.
În prealabil eliberarea certificatului de moștenitor este planificată dupa data de 19 martie 2022.
Există testament. Dacă în termenul nominalizat nici o persoană nu va invoca calitatea sa de rezervatar și nu va pretinde la cota succesorală rezervatară, atunci certificatul de moștenitor la întreaga masă succesorală va fi eliberat moștenitorului testamentar. Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil după expirarea a trei luni din momentul publicării prezentului aziv pe site-ul Camerei Notariale.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.