NOTARUL BUZU IADVIGA, cu sediul biroului la adresa: or. Floreşti str. V. Lupu nr. 58, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. DEȘCAN MARIA, născută la 09 iulie 1946, IDNP 2001038286947, decedată la 11 martie 2022.
Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil după expirarea termenului de 3 (trei) luni din data deschiderii dosarului succesoral.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil al Republicii Moldova, în cazul în care moţtenitorul, în termen de 3 (trei) luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.
Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.