Contractul de donație se încheie obligatoriu la notar.
Pe teritoriul Republicii Moldova funcționează o metodă de a transmite în mod gratuit și legal anumite bunuri unor persoane. Vorbim de contractul de donație, care după încheiere între părți, intră în vigoare imediat.
Donația este actul juridic bilateral care are drept scop mărirea patrimoniului donatarului (celui ce primește donația) din contul patrimoniului donatorului (cel ce transmite donația). De exemplu, o donație de bani între părinți și copii, donație între soți sau orice alt fel de donație făcută de o persoană fizică sau juridică.
Donația este întotdeauna cu titlu gratuit și nu urmează a fi percepute sume din partea beneficiarului. În cazul donării atât a bunurilor imobile, cât și a celor mobile, rămâne obligatorie calea autentificării notariale, iar în cazul bunurilor imobile și înregistrarea acestor bunuri în Registrul bunurilor imobile.
De altfel, atunci când primim o donație, trebuie să ne informăm dacă bunul nu e supus gajului sau unei ipoteci, nu constituie obiectul unui litigiu.
La fel, donația este un contract, în care donatorul trebuie să își manifeste acordul și voința de a dona un bun, iar cel care primește, beneficiarul, urmează să accepte sau nu donația.
Beneficiarul donației devine proprietar din momentul predării bunului, cu excepția bunurilor imobile, cu privire la care dreptul de proprietate se transmite din momentul înregistrării acestor bunuri în registrul cadastral.
Conform legii, la încheierea contractului este necesară prezența ambelor părți la notar sau, dacă o parte nu se poate prezenta, a reprezentantului acesteia, împuternicit prin procură notarială autentică.
La fel este necesar de știut că donația poate fi revocată pentru caz de ingratitudine, în caz de stare de nevoie a donatorului sau în cazul în care au existat circumstanțe decisive care au stat la baza încheierii contractului (boală fatală a donatorului, intenția de căsătorie sau căsătoria donatorului, relația de căsătorie dintre donator și donatar) și care s-au schimbat esențial după încheierea contractului.
Atenționăm că după data de 01.03.2019 prin modificarea Codului Civil al RM, toate donațiile efectuate descendenților defunctului în timpul vieții acestuia se raportează la momentul partajului masei succesorale, în măsura în care cel ce a lăsat moștenirea nu a dispus scutirea de raport.
Astfel, recomandăm cetățenilor să se adreseze la notar cu privire la oferirea unei consultații în cazul în care a realizat careva donații copiilor, pentru a clarifica necesitatea întocmirii unor acte în scopul scutirii de raport a donațiilor efectuate.