Dolgova Maria

Notar Mocanu Natalia

31.01.2023

                                                                 Informație

privind deschiderea procedurii succesorale

 

Notarul Mocanu Natalia, cu sediul biroului la adresa: Republica Moldova, or. Cantemir, str. Gagarin, nr. 7/2, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Dolgova Maria, născut la data de 11.05.1953, IDNP (numărul de identificare) 2001043261201, decedat/ă la data de 13 noiembrie 2021, cu ultimul domiciliu în Republica Moldova, raionul Cantemir, comuna Gotești, satul Gotești.

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată după trei luni de la data publicării .

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

 

  Plata pentru publicare a fost încasată în calitate de speze, în sumă de 250,00 lei (două sute cincizeci) și va fi achitată de către notar conform facturii fiscale emisă de Camera Notarială.

 

Share on print