Cozodai Mihail

Informaţie

privind deschiderea procedurii succesorale

Notarul, Gîrtopan Valentina, cu sediul biroului la adresa: or. Ocniţa, str. 50 Ani ai Biruinţei, 65/6, R. Moldova, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Cozodai Mihail, născut la 25.04.1933, numărul de identificare 2002026048471, decedat la 03.09.2022.  

Data eliberării certificatului de moştenitor nu poate fi planificată în prealabil.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.

Astfel, către moştenitori vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţia masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.

Share on print