I N F O R M A Ţ I E
Privind deschiderea procedurii succesorale
NOTARUL LUNGU ELENA, cu sediul biroului la adresa: or. Briceni, str. Independenţei, nr.21, Republica Moldova, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. REUL NINA, născută la data de 05 aprilie 1958, numărul de identificare 0983004078306, decedată la 12 noiembrie 2022.
Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil pentru data de
17 mai 2023.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin.(2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data in care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care instrumentează procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care instrumentează procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.
Astfel către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaţiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului şi obligaţiile ce rezultă din calitatea de moştenitor.