DUBNIUC IRINA

DUBNIUC IRINA

 

 

 

Informație

privind deschiderea procedurii succesorale

 

NOTARUL RUDCO VALERII, cu sediul biroului pe adresa: str. George Coșbuc, nr. 13, ap. (of) 2, mun. Chișinău, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet.  DUBNIUC IRINA, născută la 06 mai 1920, IDNP2002012026959 și decedată la 20 februarie 2006.

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 20 iulie 2023.

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctei, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctei sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctei, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Share on print