Informație
privind deschiderea procedurii succesorale
NOTARUL PĂDURARI CORINA, cu sediul biroului la adresa: municipiul Bălți, strada Moscovei 21, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Gulca Grigore, născut la 16 iulie 1952, IDNP 0962906561543, decedat la 17 august 2022.
Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil pentru data 20 iunie 2023.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.