Neamţu Larisa

NOTARUL Radu Marian, cu sediul biroului la adresa: or.Soroca, str.Alexandru cel Bun 50/2, anunţă despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Neamţu Larisa, născută la 26.10.1941, IDNP 2001075447488, decedată la 10.01.2022.  

       Eliberarea certificatului de moştenitor este planificată în prealabil pentru data 01.06.2023

        În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moştenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluţiune şi temeiul chemării sale la moştenire, fiind informat de notarul care desfăşoară procedura succesorală despre iniţierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfăşoară procedura succesorală, declaraţia autentică de renunţare la moştenire, se consideră că moştenitorul a acceptat implicit moştenirea.  

        Astfel, către moştenitor vor trece toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile defunctului, cu excepţia celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moştenitorul răspunde pentru obligaşiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligaţiile defunctului, şi obligațiile ce rezultă din calitatea de moştenitor. 

Share on print