Informație privind deschiderea procedurii succesorale
NOTARUL Florea Adelina, cu sediul biroului la adresa: mun. Chișinău, bd. Dacia, 24 of.3, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. Gurievscaia Nina, născută la 19.08.1936, IDNP 2002075001856, decedată la 19.10.2022.
Certificatul de moștenitor se va elibera la data constatării cu certitudine a faptelor necesare pentru justificarea cererii privind eliberarea certificatului.
În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.
Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.
Achitat prin Ordin de încasare a numerarului nr.39015 din 12.04.2023.