BESPALCO IVAN

Informație

privind deschiderea procedurii succesorale

NOTARUL Dogotari Larisa, cu sediul biroului la adresa: Republica Moldova, mun. Bălți, str. Ștefan cel Mare, nr. 60, anunță despre deschiderea procedurii succesorale în urma decesului cet. BESPALCO IVAN, născut la 07 iulie 1959, IDNP 0961203043792, decedat la 12 aprilie 2023.

Eliberarea certificatului de moștenitor este planificată în prealabil după data de 12.08.2023 (doisprezece august două mii douăzeci și trei).

În conformitate cu prevederile art. 2390 alin. (2) Cod Civil, în cazul în care moștenitorul, în termen de 3 luni din data în care a aflat despre devoluțiune și temeiul chemării sale la moștenire, fiind informat de notarul care desfășoară procedura succesorală despre inițierea acestei proceduri sau pe oricare altă cale, nu va depune la notarul care desfășoară procedura succesorală, declarația autentică de renunțare la moștenire, se consideră că moștenitorul a acceptat implicit moștenirea.

Astfel, către moștenitor vor trece toate drepturile patrimoniale și obligațiile defunctului, cu excepția celor care, prin natura lor, sunt legate în mod inseparabil de persoana defunctului sau care, potrivit legii, nu se pot transmite de la o persoană la alta. Potrivit prevederilor legale, moștenitorul răspunde pentru obligațiile masei succesorale, care includ, pe lângă obligațiile defunctului, și obligațiile ce rezultă din calitatea de moștenitor.

Plata pentru publicare a fost achitată de solicitant la data de 01.05.2023, prin ordinul de plată nr. 74335.

Notarul DOGOTARI LARISA

Share on print